Doamne, cum au fost începuturile! Cât de greu mă rupeam în fiecare dimineață! Câte cafele am băut cu noduri peste noduri! Câte lacrimi au căzut în cafea…
Să îți lași copilul în brațele unui străin este la fel ca ați lăsa inima în mâinile unui necunoscut. De fapt, inima ta nu e la fel de prețioasă…
Am plâns în multe dimineți. Nu credeam că vom ajunge vreodată la acea minune: adaptarea.
Uneori, rămâneam la colțul grădiniței și indiferent ce copil ar fi plâns, puteam să bag mâna în foc că este al meu.
Paralizam pe loc. Nu mă puteam mișca. Pentru că nici la serviciu nu îmi venea să plec, cum să îl așa, acolo, pur și simplu și să îmi văd de viață?
Au urmat apoi răcelile. O săptămână la grădi, două acasă. Chiar și acum în ultimul an de grădi, deși a început grădinița de numai două săptămâni, a pescuit deja niște muci. Asta este colectivitatea.
Adaptarea a început de fapt, după perioada de răceli. A fost chiar mai greu decât în primele zile. Pentru că acum era mai clar ca niciodată pentru el, că povestea asta se va repeta în fiecare zi.
Se împotrivea și până la urmă, era firesc. Cine ar vrea să se despartă de mama pentru a rămâne cu persoane pe care nu le cunoaște? La vârsta de doar trei ani…
Cum am supraviețuit în timpul adaptării?
Am povestit în articol cum am trăit noi acomodarea, cum am trecut prin ea și ce a lăsat în urma ei.
Adaptare ușoară tuturor! Lăsați lacrimile să curgă, să fie plânse, toate la timpul lor, cu rostul lor…
「grădiniță」的推薦目錄:
- 關於grădiniță 在 Facebook 的最佳貼文
- 關於grădiniță 在 Facebook 的最佳解答
- 關於grădiniță 在 Facebook 的最佳貼文
- 關於grădiniță 在 Gradinita Little Joy - Home | Facebook 的評價
- 關於grădiniță 在 Smile Dance - Gradinita - YouTube 的評價
- 關於grădiniță 在 Ariana Maistrov (SIS N BRO) - Adio Gradinita - YouTube 的評價
- 關於grădiniță 在 Ariana Maistrov (SIS N BRO) - Adio Gradinita - YouTube 的評價
grădiniță 在 Facebook 的最佳解答
Le încredințăm dimineața mutrițe somnoroase, cocoloașe pufoase care încă se mai ghemuiesc la pieptul nostru. Iar educatorii îi iau din brațele noastre.
Le mângâie creștetul sau le șoptesc la ureche, iar ochii li se deschid mari, pregătiți de ziua ce tocmai începe.
Le încredințăm comorile noastre, ne lăsăm sufletul pe la uși, iar ei ne asigură de bunăstarea copiilor noștri.
"Mergeți, va fi bine, vă țin la curent… "
Și chiar își găsesc cumva timp să ne domolească neliniștile și gândurile care ne macină.
Câtă dragoste le transmite doamna, acestor puișori de om, care abia așteaptă să meargă la grădiniță…
Dragostea ei nu se împarte, ci se multiplică.
Numai persoanele deosebite, care sunt calde și care emană dragoste prin privire și prin brațe, pot face ca 20 de copii să le iubească și să le țină minte.
Vă mulțumim!
Nu există salariu pe lume care să vă poată răsplăti, pentru munca titanică din fiecare zi, pentru că le sunteți aproape părinți.
grădiniță 在 Facebook 的最佳貼文
Am scris anul trecut despre o filmare care a ajuns și la mine, în care o educatoarea plesnea un băiețel de trei ani, apoi s-a lăudat cu asta pe grupul părinților.
A fost un val de reacții în online, și este firesc. Toți avem dreptul la o părere.
Cu toate acestea mărturisesc că aș vrea să fie tot mai aproape vremea în care nu se va mai confunda violența cu exigența.
Poți să faci educație și fără să induci teamă.
Eu sunt un părinte exigent. Sunt foarte fermă și dacă am spus nu, este nu. Ori se poate întâmpla o negociere, dar suntem foarte serioși și ne ținem de promisiuni.
Cum să aflu ce se petrece cu copilul meu atunci când se află în grija altcuiva?
Ne jucăm de-a grădinița, o dată pe săptămână, de obicei la sfârșit de săptămână.
Îl întreb despre grădi oricum, dar informația pe care o primesc de la el este spicuită, desigur că îmi povestește ce a fost relevant pentru el.
Așa că am creat jocul. ⤵️
#colectivitate #cresa #grădiniță #scoala
grădiniță 在 Smile Dance - Gradinita - YouTube 的推薦與評價
Gurinel TV - Prima televiziune a copiilor din MoldovaAnsamblul de dans "Smile-Dance", cond. Covtun Albina, Centrul "Artico" ... <看更多>
grădiniță 在 Ariana Maistrov (SIS N BRO) - Adio Gradinita - YouTube 的推薦與評價
Ariana Maistrov (SIS N BRO) - Adio Gradinita · #gurineltv #gurineltv4kProfesor: Anastasia JanticCoregrafie: Angels Dance - Aliona BogataiaGurinel TV - Prima ... ... <看更多>
grădiniță 在 Gradinita Little Joy - Home | Facebook 的推薦與評價
Little Joy este o comunitate de învățare și creștere care aduce împreună copiii, părinții și... Str. Mircea cel Batran 20, 500193 Brasov, Romania. ... <看更多>